Ingenioasa ecranizare de către Stanley Kubrik a romanului omonim a lui Stephen King a adus faimă durabilă atât scriitorului, cât și regizorului și l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywoodului.

Răcnetul său rău prevestitor ‘Heeeeeeeeere’s Johnny!’ a devenit una dintre cele mai faimoase scene din istoria cinematografului, una care ne îngheață sângele în vine. Jack Torrance (Jack Nicholson), un alcoolic care vrea să se lase de băutură, îi ia cu sine pe soția sa Wendy (Shelley Duvall) și pe fiul lor Danny (Danny Lloyd) în hotelul Overlook, o clădire luxoasă din Munții Stâncoși de care a fost angajat să aibă grijă în afara sezonului turistic.

Pe măsură ce săptămânile trec, fiecare membru al familiei are episoade de halucinații terifiante. Danny, înzestrat cu puteri psihice deosebite, este primul care își dă seama că hotelul a fost scena unor crime sângeroase cu mulți ani înainte. Apoi, Jack începe să se afunde tot mai adânc în nebunie. Deși nu-și recunoaște crizele, cu fiecare halucinație, comportamentul devine din ce în ce mai instabil, mai violent și mai brutal. Derutată de atitudinea interiorizată a lui Danny și de purtarea iraționala a lui Jack, Wendy este ultima care rezistă. În final ea devine dureros de conștientă de pericolul care îl amenință și, în ciuda spaimei sale isterice, reușește să supraviețuiască împreună cu copilul.

În cuvintele lui King, cartea este ‘doar o mică povestire despre pana de inspirație a scriitorului’. Colaborând la elaborarea scenariului cu romanciera Diane Johnson, Kubrick insistă asupra temei comunicării/iluziei, pe care o amplifică prin numeroase simboluri. Tema aceasta apare recurent în film, parțial în capacitatea psihică a lui Danny de a ‘străluci’ dar și prin motivul nebuniei galopante a lui Jack.

Un film întunecat, neliniștitor și claustrofob. Kubrick își etalează măiestria, creând o atmosferă de groază profundă. Alegându-și cu atenție unghiurile de filmare și ritmul, regizorul ne stârnește spaima. Ca orice capodoperă, ‘The Shining’ își depășește statutul de ecranizare, devenind nu doar un film Kubrick clasic – imagini aeriene spectaculoase, mânuirea fenomenală a culorilor în maniera simbolică, o mulțime de oglinzi și labirinturi, toate amplificate de o coloană sonoră memorabilă și inegalabila scenografie a lui Roy Walker -, ci un film clasic al genului horror modern.

În mod ciudat, Stephen King nu a fost tocmai fericit de felul în care Kubrick i-a interpretat povestea despre deteriorarea simțului realității și al nebuniei. În 1997 el a scris, împreuna cu Mick Garris, scenariul unui miniserial de televiziune care respectă cu fidelitate romanul.